Cu 10 ore în urmă
miercuri, 2 decembrie 2009
marți, 1 decembrie 2009
Momentul zilei :)
Cateodata oricat de nasoala este viata,cat de jegosi sunt oamenii,cat de prostuti sunt ei si nu stiu ce vor de la viata...sunt oameni si momente care te fac sa zambesti si sa iti rada sufletul.Poate ca sunt prea rare clipele astea,dar atunci cand ai sansa ar fi bine sa le traiesti cu sufletul deschis :).
Aminteste–ti sa–ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste–ti sa–ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
La multi ani Romania!
La multi ani copilasi.Azi e 1 Decembrie,Ziua Romaniei.
Traim vremuri grele,dar poate daca ramanem uniti ca atunci cand s-a facut Marea Unire putem sa dovedim si momentul asta.Asa ca dragi romani sa avem sanatate ca sa putem manca,bea si fute,banii si criza se rezolva ele cumva.
E 1,mie imi place sa incep lucrurile intr-o zi de 1 sau luni.Sa speram ca imi dau seama ce va trebui sa fac pe mai departe.
luni, 30 noiembrie 2009
Aventurile presedintelui de paie
Sunt Antipsd :D.Pana si pe Vadim l-as fi votat poate,dar nu pe Geoana.
duminică, 29 noiembrie 2009
CERCUL S-A ÎNCHIS ,game over :)
Cu gandul la niste versuri am dat sa le caut pe google si am gasit o poezie Cercul s-a inchis , proza scurta sau cum ii zice la asta...a cerei descriere facuta chiar de autoare este ... o parabolă pe tema indiferentei cu care unii trec prin viată.
CERCUL S-A ÎNCHIS
de Dana Mindru
Sunt plictisit si sila simt cum ma copleseste.
Azi nu am chef de lucru,
dar nu am chef sa stau.
O locuinta goala fara un pic de suflet,
iar eu printre acestea ca mobila,
incert.
Ce caut eu aicea?
Ce rost au toate astea?
Nimic nu ma mai misca.
Nimic nu pretuiesc…
Un nou drum la serviciu
si-un altul inapoi.
Din nou o noapte singur
si iarasi ma trezesc.
Cumplita repetare de viata si de moarte.
Plec totusi catre munca
,
nimic nu ma atrage.
E-o zi frumoasa
, parca,
dar nici nu o observ.
Ce-mi pasa mie daca
azi soarele rasare,
azi soarele apune
si maine-apare iar?
Ce-mi pasa mie oare
de frunza care cade din creanga de artar?
Eu viata mea
si frunza o are pe a ei.
Copilul fara minte il vad cum iar se stramba
si isi schimonoseste mutrita intr-un colt.
Arunc sageata-mi aspra
si-l vad cum cade-n laturi
ca un catel ce simte un pumn de la stapan.
Vecina cu un zambet cat usa de deschis
priveste insistenta ca poate s-o observ.
As vrea sa-i spun o vorba, dar nu o mai gasesc. Trec mut pe langa dansa fara sa o privesc.
O vad cum se crispeaza si cum se intristeaza
si cum gaseste iute
motive de barfit.
De fapt de ce imi pasa?
Cine e pentru mine?
O piatra oarecare din drumul spre servici.
Pasesc. Asfaltul care
imi umbla pe sub talpa
de ieri… de-o vesnicie imi pare cunoscut.
Ii stiu si groapa veche
si piatra dislocata,
iar dala sfaramata e-acolo de un veac.
Inaintez pe drumul ce-l stiu pe dinafara.
Un altul intr-o viata nici n-am mai invatat.
De ce as mai cunoaste?
Doar fac economie
de viata
si de aer
si poate si de pasi.
Un drum prin alta parte ar fi pe ocolite.
Acesta stiu mai bine
ca este cel mai scurt.
Il fac si-l stiu de-o viata.
El e clepsidra mea.
Merg. Nici o noutate. Aceleasi vechi figuri.
Mai scad putin si ritmul.
Mai stau. Am obosit?
Acelasi drum si-n fata si-n spate. Kilometri.
Nimic in plus sau minus. Nimic in lateral.
M-am plictisit de drumuri.
Nu vreau sa mai pasesc.
Si totusi trag calcaiul si talpa dupa mine
cu cheful cel mai mare al unui osandit.
Ce mult pare-nainte!
Ce mult pare in urma!
Aceeasi plictiseala!
Acelasi gri decor!
Incerc sa infrunt drumul si sa pasesc in forta.
Cladirea langa care acum am poposit
imi pare cunoscuta.
Desigur, de o viata. Si totusi am vazut-o
inca o data azi.
Piciorul pedaleaza pe drumul de sub mine
,
dar cand ma uit in juru-mi
decoru-i nemiscat.
Aud tocul cum bate ritmat pe-asfaltul rece,
dar blocul de alaturi ramane neclintit.
Vad masti fara expresii cum trec pe langa mine.
Din spate una hada ma zguduie putin.
Ma-ntrece si dispare desi pasesc, se vede.
Scazut-am oare pasul
sau stau mai mult pe loc?
Prind brusc un chef de munca si ma avant la drum. Inaintez in forta,
dar toti ma depasesc.
O mana nevazuta ma-mpinge-n piept si parca
la glezne am o sfoara
care imi tine drumul oricat as alerga.
Trotuarul de sub mine ramane-n loc de parca
sunt o fotografie a unui om grabit.
Pantofii mei cei negri pasesc pe benzi rulante,
dar nici un metru-n fata nu au inaintat.
Un zid pe care ochii-mi
nu il mai pot percepe
parca pe nesimtite in drum s-a ridicat.
E strada mea, pe care
de-o viata si mai bine
cu ochii inchisi in stare sunt ca sa o strabat. Pasesc. Pasesc prosteste,
dar talpa mi-e lipita.
Ce zice oare lumea vazandu-ma aici?
Privesc oamenii strazii cum trec pe langa mine.
Sunt o figura care nu le spune nimic.
Si trec, si trec in graba cu ochii plini de pofte
si se indeparteaza fara sa-i mai zaresc.
Doar eu, pasind intruna pe mijlocul aleii
balanganindu-mi pasii, dar fara sa pasesc.
Am obosit si zidul
nu vrea sa mai coboare.
Nici mana nu mai trece de paravanul dur.
Un geam din aer pare si totul ma opreste
sa nu mai merg spre slujba, dar nici sa ma intorc?
Sa ma intorc pesemne… Efortu-i fara margini. Urmandu-mi cu greu trupul
ma mir ca pot sa merg…
Spre casa deci, batrane. Stupoare! Chiar pasesc! Si drumul de sub tocuri ruleaza nebuneste.
Nu stiu ce las in urma. Doar oameni disparind.
Si iata-mi casa. Intru?
Nu, nu, nu vreau sa urc.
Brusc vad ca orizontu-mi e larg si-nalt nainte-mi.
Ce-ar fi sa-ncerc sa caut iar capatul de drum?
Spre nord o iau acuma. Nu stiu nici incotrova
caci calea pare noua, nu am mai fost pe-aici.
Nici nu stiam, se pare,
ca este-un drum prin jur.
Pasesc, pasesc, dar iarasi simt zidul cum ma tine.
O iau spre est acuma. Desi-i orasul meu,
nu recunosc orasul. Parca as fi strain.
Cu pieptul, in durere, iar ma izbesc de zid.
De ce sa nu am voie sa merg pana departe?
Doar lumea este larga, desi nu pot s-o vad.
Zile la randul parca zidul se tot restrange
si pasii mei pe strada devin tot mai putini.
Oriunde as porni-o, mereu acelasi zid.
Renunt. Renunt cu totul.
Ma limitez la lumea
in care totusi zidul
ma lasa sa ma misc.
*
Azi am facut iar drumul
cel vechi de-o viata-ntreaga,
dar mult mai scurt imi pare decat de obicei.
Copilul iar se stramba la mine dimineata.
Vecina iar se-ncrunta ca n-o salut.
Ei si?
Simt cercul cum se-nchide in jurul meu continuu
si centrul
lui se pare ca-i camera mea si eu.
Impins sunt de la spate sa-mi limitez plimbarea.
Nici n-aveam chef de drumuri.
Oricum ma plictisesc.
Cu fiecare clipa ce trece ma inchide,
captiv in cercul care tot moare neincetat.
M-a prins tocmai pe mine aicea inauntru
si vrea sa ma inghita incet, ca pe un drog.
Si lumea cea grabita se misca fara noima
si-o vad cum iar dispare dincolo de-orizont.
Doar eu stau intre ziduri
si vad de la fereastra
ce larga era lumea si cat sunt eu de mort.
Cercul s-a strans in juru-mi. Acum ma devoreaza
si parca nu-i ajunge ca m-a imprejmuit.
Sunt imbracat in cercu-mi,
dar nu ma mai incape
si ca o haina stramta incepe-a ma jena.
Absorb zidul in mine.
Il simt cum se cladeste in maduva spinarii
ca o coloana dura ce-a mai ramas din zid.
Ma simt anchilozat de-atata nemiscare,
dar cum sa am pretentii sa ma mai pot misca?
*
Azi zidul nu apasa.
L-am inghitit cu totul si zidul sunt chiar eu.
Dar zidul e si-afara
iar dupa zid e lumea.
Ce-mi pasa ce e dupa? Eu lumea n-o mai vad.
Sunt plictisit si sila simt cum ma copleseste.
Azi vreau sa merg la lucru, dar trebuie sa zac.
O locuinta goala cu-un suflet care tine
de astazi loc de ziduri,
iar eu, morocanosul,
biet egoist zidit.
Ce caut eu aicea?
Un zid solid ca mine
ar merita pesemne sa tina-n spate-o casa
si cercul cel din mine ar merita sa stranga
nu sila, nu uitarea,
nu nemiscarea-n el.
Biet limitat in mine cu ziduri de cetate
abia acum duc dorul
vietii ce n-am trait.
Sursa
Stau,ma scarpin in cap..ma gandesc,imi bag picioarele de 2 ori si imi dau seama cat de mult mi se potriveste.Imi dau seama ca e drama zilnica a multora.Eu de bine de rau o constientizez,poate ca e un lucru rau ca nu reusesc sa fac ceva in sensul asta,dar sunt sigur ca asta se poate rezolva.Eu sunt inca la inceputuri..chiar daca..
De obicei nu citesc nimic pana la sfarsit,nu am nevoie de mai mult ca sa stiu despre ce e vorba.De data asta mi-a trecut prin fata fiecare cuvant,nu am putut sa las textul neterminat.
De obicei nu citesc nimic pana la sfarsit,nu am nevoie de mai mult ca sa stiu despre ce e vorba.De data asta mi-a trecut prin fata fiecare cuvant,nu am putut sa las textul neterminat.
CERCUL S-A ÎNCHIS
de Dana Mindru
Sunt plictisit si sila simt cum ma copleseste.
Azi nu am chef de lucru,
dar nu am chef sa stau.
O locuinta goala fara un pic de suflet,
iar eu printre acestea ca mobila,
incert.
Ce caut eu aicea?
Ce rost au toate astea?
Nimic nu ma mai misca.
Nimic nu pretuiesc…
Un nou drum la serviciu
si-un altul inapoi.
Din nou o noapte singur
si iarasi ma trezesc.
Cumplita repetare de viata si de moarte.
Plec totusi catre munca
,
nimic nu ma atrage.
E-o zi frumoasa
, parca,
dar nici nu o observ.
Ce-mi pasa mie daca
azi soarele rasare,
azi soarele apune
si maine-apare iar?
Ce-mi pasa mie oare
de frunza care cade din creanga de artar?
Eu viata mea
si frunza o are pe a ei.
Copilul fara minte il vad cum iar se stramba
si isi schimonoseste mutrita intr-un colt.
Arunc sageata-mi aspra
si-l vad cum cade-n laturi
ca un catel ce simte un pumn de la stapan.
Vecina cu un zambet cat usa de deschis
priveste insistenta ca poate s-o observ.
As vrea sa-i spun o vorba, dar nu o mai gasesc. Trec mut pe langa dansa fara sa o privesc.
O vad cum se crispeaza si cum se intristeaza
si cum gaseste iute
motive de barfit.
De fapt de ce imi pasa?
Cine e pentru mine?
O piatra oarecare din drumul spre servici.
Pasesc. Asfaltul care
imi umbla pe sub talpa
de ieri… de-o vesnicie imi pare cunoscut.
Ii stiu si groapa veche
si piatra dislocata,
iar dala sfaramata e-acolo de un veac.
Inaintez pe drumul ce-l stiu pe dinafara.
Un altul intr-o viata nici n-am mai invatat.
De ce as mai cunoaste?
Doar fac economie
de viata
si de aer
si poate si de pasi.
Un drum prin alta parte ar fi pe ocolite.
Acesta stiu mai bine
ca este cel mai scurt.
Il fac si-l stiu de-o viata.
El e clepsidra mea.
Merg. Nici o noutate. Aceleasi vechi figuri.
Mai scad putin si ritmul.
Mai stau. Am obosit?
Acelasi drum si-n fata si-n spate. Kilometri.
Nimic in plus sau minus. Nimic in lateral.
M-am plictisit de drumuri.
Nu vreau sa mai pasesc.
Si totusi trag calcaiul si talpa dupa mine
cu cheful cel mai mare al unui osandit.
Ce mult pare-nainte!
Ce mult pare in urma!
Aceeasi plictiseala!
Acelasi gri decor!
Incerc sa infrunt drumul si sa pasesc in forta.
Cladirea langa care acum am poposit
imi pare cunoscuta.
Desigur, de o viata. Si totusi am vazut-o
inca o data azi.
Piciorul pedaleaza pe drumul de sub mine
,
dar cand ma uit in juru-mi
decoru-i nemiscat.
Aud tocul cum bate ritmat pe-asfaltul rece,
dar blocul de alaturi ramane neclintit.
Vad masti fara expresii cum trec pe langa mine.
Din spate una hada ma zguduie putin.
Ma-ntrece si dispare desi pasesc, se vede.
Scazut-am oare pasul
sau stau mai mult pe loc?
Prind brusc un chef de munca si ma avant la drum. Inaintez in forta,
dar toti ma depasesc.
O mana nevazuta ma-mpinge-n piept si parca
la glezne am o sfoara
care imi tine drumul oricat as alerga.
Trotuarul de sub mine ramane-n loc de parca
sunt o fotografie a unui om grabit.
Pantofii mei cei negri pasesc pe benzi rulante,
dar nici un metru-n fata nu au inaintat.
Un zid pe care ochii-mi
nu il mai pot percepe
parca pe nesimtite in drum s-a ridicat.
E strada mea, pe care
de-o viata si mai bine
cu ochii inchisi in stare sunt ca sa o strabat. Pasesc. Pasesc prosteste,
dar talpa mi-e lipita.
Ce zice oare lumea vazandu-ma aici?
Privesc oamenii strazii cum trec pe langa mine.
Sunt o figura care nu le spune nimic.
Si trec, si trec in graba cu ochii plini de pofte
si se indeparteaza fara sa-i mai zaresc.
Doar eu, pasind intruna pe mijlocul aleii
balanganindu-mi pasii, dar fara sa pasesc.
Am obosit si zidul
nu vrea sa mai coboare.
Nici mana nu mai trece de paravanul dur.
Un geam din aer pare si totul ma opreste
sa nu mai merg spre slujba, dar nici sa ma intorc?
Sa ma intorc pesemne… Efortu-i fara margini. Urmandu-mi cu greu trupul
ma mir ca pot sa merg…
Spre casa deci, batrane. Stupoare! Chiar pasesc! Si drumul de sub tocuri ruleaza nebuneste.
Nu stiu ce las in urma. Doar oameni disparind.
Si iata-mi casa. Intru?
Nu, nu, nu vreau sa urc.
Brusc vad ca orizontu-mi e larg si-nalt nainte-mi.
Ce-ar fi sa-ncerc sa caut iar capatul de drum?
Spre nord o iau acuma. Nu stiu nici incotrova
caci calea pare noua, nu am mai fost pe-aici.
Nici nu stiam, se pare,
ca este-un drum prin jur.
Pasesc, pasesc, dar iarasi simt zidul cum ma tine.
O iau spre est acuma. Desi-i orasul meu,
nu recunosc orasul. Parca as fi strain.
Cu pieptul, in durere, iar ma izbesc de zid.
De ce sa nu am voie sa merg pana departe?
Doar lumea este larga, desi nu pot s-o vad.
Zile la randul parca zidul se tot restrange
si pasii mei pe strada devin tot mai putini.
Oriunde as porni-o, mereu acelasi zid.
Renunt. Renunt cu totul.
Ma limitez la lumea
in care totusi zidul
ma lasa sa ma misc.
*
Azi am facut iar drumul
cel vechi de-o viata-ntreaga,
dar mult mai scurt imi pare decat de obicei.
Copilul iar se stramba la mine dimineata.
Vecina iar se-ncrunta ca n-o salut.
Ei si?
Simt cercul cum se-nchide in jurul meu continuu
si centrul
lui se pare ca-i camera mea si eu.
Impins sunt de la spate sa-mi limitez plimbarea.
Nici n-aveam chef de drumuri.
Oricum ma plictisesc.
Cu fiecare clipa ce trece ma inchide,
captiv in cercul care tot moare neincetat.
M-a prins tocmai pe mine aicea inauntru
si vrea sa ma inghita incet, ca pe un drog.
Si lumea cea grabita se misca fara noima
si-o vad cum iar dispare dincolo de-orizont.
Doar eu stau intre ziduri
si vad de la fereastra
ce larga era lumea si cat sunt eu de mort.
Cercul s-a strans in juru-mi. Acum ma devoreaza
si parca nu-i ajunge ca m-a imprejmuit.
Sunt imbracat in cercu-mi,
dar nu ma mai incape
si ca o haina stramta incepe-a ma jena.
Absorb zidul in mine.
Il simt cum se cladeste in maduva spinarii
ca o coloana dura ce-a mai ramas din zid.
Ma simt anchilozat de-atata nemiscare,
dar cum sa am pretentii sa ma mai pot misca?
*
Azi zidul nu apasa.
L-am inghitit cu totul si zidul sunt chiar eu.
Dar zidul e si-afara
iar dupa zid e lumea.
Ce-mi pasa ce e dupa? Eu lumea n-o mai vad.
Sunt plictisit si sila simt cum ma copleseste.
Azi vreau sa merg la lucru, dar trebuie sa zac.
O locuinta goala cu-un suflet care tine
de astazi loc de ziduri,
iar eu, morocanosul,
biet egoist zidit.
Ce caut eu aicea?
Un zid solid ca mine
ar merita pesemne sa tina-n spate-o casa
si cercul cel din mine ar merita sa stranga
nu sila, nu uitarea,
nu nemiscarea-n el.
Biet limitat in mine cu ziduri de cetate
abia acum duc dorul
vietii ce n-am trait.
Sursa
joi, 26 noiembrie 2009
K.O. Sadd
Ma declar invins,fara directie(si lista ar putea continua).Daca aveti vreo idee despre care sa nu stiu, ascult,nu va rusinati :).
E timpul ca ce e vechi sa revina,sau ce e nou sa scoata capul la lumina.Nu de alta,dar simt ca sunt la un moment de cotitura...
E timpul ca ce e vechi sa revina,sau ce e nou sa scoata capul la lumina.Nu de alta,dar simt ca sunt la un moment de cotitura...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
